Savarine
INGREDIENTE: pentru aproximativ 6 savarine mari si 10-12 mici
Aluat: 200 g faina
2 oua mai (L sau XL) sau 3 mici (S)
30 g zahar tos
15 g drojdie proaspata (5 g drojdie uscata)
50 ml ulei
un praf de sare
1 lingurita esenta de vanilie
Sirop: 1 litru apa
300 g zahar tos
90 ml rom brun sau 2 linguri de esenta de rom
Pentru finisat: 500 ml frisca lichida naturala
50 g zahar pudra
2 – 3 linguri gem din fructe rosii dat prin sita (capsuni, zmeura, fructe de padure rosii, etc.)
In plus: forme de savarina
unt sau ulei
1 lingura faina
Pregătire forme:
Ungem cu unt formele de savarină și apoi tapetam cu făină, scuturand excesul.
Aluatul:
Amestecam într-un bol mare făina, zahărul și sarea. Adăugam ouăle, esența de vanilie, drojdia fărâmițată și omogenizam cu un mixer de mână. Mixam timp de 4-5 minute până ajungeți la un aluat care opune rezistență. Acum aluatul nostru este mai elastic și urcă pe paletele mixerului.
Adaugam uleiul si incorporam cu ajutorul unei spatule. Acoperim vasul si lasam la crescut intr-un loc cald. Pasul poate dura intre o jumatate de ora si o ora, in functie de cat de repede se activeaza drojdia. Aluatul nostru creste si se dubleaza.
Punem cu lingura aluatul dospit, puțin peste jumatatea fiecarei forme. Lasam inca 25 de minute la dospit. Aluatul se umfla si umple forma. Asezam formele de savarina pe o tava si bagam tava la cuptor la 170 de grade pentru 30 de minute. Stam cu ochii pe ele si cand sunt rumenite le scoatem. Lasam la racit în forme.
Siropul:
Cat timp savarinele noastre sunt la cuptor pregatim siropul. Caramelizam jumătate din cantitatea de zahăr cu 50 ml din apa. Când lichidul devine blond auriu turnam restul de apă și zahărul. Închidem focul si turnam romul sau esenta de rom. Lasam sa se raceasca.
Savarinele noastre s-au racit, le scoatem usor din forme si scuturam excesul de faina unde este cazul. Taiem cu un cuțit cupola savarinelor pentru a sta mai drepte (ele vor sta cu capul in jos). Acum tăiam capacul savarinelor, dar nu de tot. Eu te lai inainte de insiropare pentru ca este mai usor. Înmuiem pe rând savarinele în siropul pregatit. Nu ne grabim, tinem fiecare savarină scufundată în lichid suficient timp pentru a se umple cu lichid. Apoi le manevram cu grija, sunt foarte fragile. Dupa ce am insiropat toate savarinele le dam la rece pana pregatim frisca (asa sunt mai usor de manevrat la umplere).
Decor de frișcă:
Tinem frisca la rece minim o ora. Mixam până capătă puțin volum, adaugam zaharul pudra si mixam în continuare. Când frișca s-a întărit o transferam într-un poș cu dui/cap de stea. Ridicam capacul și cu ajutorul poșului facem un turnuleț de frișcă mergând în spirală. Lasam la rece peste noapte sau macar cateva ore.
Dupa ce se racesc si devin mai rigide la apasare (cand apasam pe aluat nu iese siropul) trecem la ultimul pas. Incalzim putin gemul, il dam prin sita pentru a nu avea coji, seminte. Cu o pensula ungem capacele savarinelor cu gem. Daca nu avem pensula ne ajutam cu o lingurita (intindem cu spatele linguritei).
Servim rece! Pofta buna!