Chec inel cu portocale
CHEC CU PORTOCALE
INGREDIENTE:
Pentru chec:
225 g de unt nesarat
225 g de zahar tos
4 oua
300 g de faina amestecata cu 1/2 plic de praf de copt
1 portocala medie
2 linguri de cacao pudra + 3 linguri de apa calda
Pentru glazura:
felii de portocala
glazura de zahar: 150 g de zahar pudra + 1 lingura cu zeama de lamaie + apa calduta
PREPARARE:
Preincalzim cuptorul la 180° C / nivelul 4 (gaz).
Intr-un castron batem untul pana se inmoaie si apoi adaugam zaharul tos. Amestecam in continuare pana cand obtinem o crema. Batem ouale putin cu un tel pana se spumeaza usor. Incorporam treptat ouale batute impreuna cu faina (adaugam putin din compozitia de oua batute, apoi 1 lingura de faina si tot asa pana terminam toata cantitatea de ou). Cand am terminat toata cantitatea de ou incorporam cu grija restul de faina, omogenizand cu ajutorul unei spatule.
Impartim amestecul in doua parti egale. Radem coaja de la portocala si stoarcem zeama. In alt castron amestecam cacaoa cu 3 linguri de apa calda pana devine o pasta. Intr-o jumatate de amestec incorporam coaja si zeama de la portocala, iar in cealalata jumatate incorporam pasta de cacao.
Amestecam bine ambele compozitii pana se omogenizeaza culoarea si aspectul.
Luam o forma din silicon (eu am folosit forma de inel). Cu o lingura turnam jumatate din amestecul cu cacao, lasand spatii libere. Umplem aceste spatii cu amestecul de portocala. Cu o frigaruie sau cu un varf de cutit unim usor cele doua compozitii.
Turman restul de compozitie in pozitii opuse si trasam iarasi linii prin compozitie.
Coacem checul 30 de minute si verificam cu o scobitoare daca s-a facut si daca aceasta iese curata scoatem tava, daca nu mai lasam 5 -10 minute (in functie de fiecare cuptor). Il lasam sa se raceasca in forma si pregatim glazura de zahar. Amestecam zaharul pudra cu zeama de lamaie si adaugam treptat cate o lingura de apa calda. Amestecam pana cand obtinem o compozitie cremoasa si densa, dar maleabila care sa nu curga de pe prajitura noastra. Scoatem checul din forma, il asezam pe un gratar si il ornam cu glazura de zahar. Asezam felii de portocala si servim.
POFTA BUNA!!!!